Noi documente despre Dinu Lipatti (I)

Chiar mai mult decât în timpul vieţii nedrept de scurte, Dinu Lipatti a rămas pe parcursul celor şaptezeci şi doi de ani trecuţi până astăzi unul dintre cei mai respectaţi şi căutaţi muzicieni. Toate documentele - acte, fotografii, scrisori, imagini filmate, evocări ale personalităţilor care l-au cunoscut, l-au ascultat în sala de concert, mai ales înregistrări rămân şi astăzi subiectele căutărilor muzicologilor, publiciştilor, melomanilor pasionaţi.

Interesul special de care s-a bucurat Dinu Lipatti de când avea numai 16 ani a fost explicabil: tehnica pianistică impecabilă, de virtuoz, frazarea elegantă, graţioasă, restrângerea în limitele stilistice unanim acceptate, echilibrul, maturitatea redării diferenţelor de contrast ale nuanţelor, starea poetică, frumuseţea netulburată a muzicii în întregul ei au constituit motive de uimire, de admiraţie din partea publicului prezent la 10 februarie 1933 în aristocratica sală a Ateneului Român din Bucureşti. Muzicieni importanţi ai timpului au recunoscut imediat natura cu totul specială a copilului, a adolescentului Lipatti. La prima întâlnire-test, scepticismul fără rezerve al lui Mihail Jora auzind cuvintele înflăcărate ale părinţilor a fost net contrazis de calităţile copilului Lipatti. Capricioasă, deseori subiectivă, autoritară, Florica Musicescu a acceptat să-i dea lecţii de pian refuzând insistenţele părinteşti în vederea programării copilului şi adolescentului pe scenele de concert. Florica Musicescu a sădit pomul la prima vedere puţin aspectuos, dar roditor al autoexigenţei, altă calitate rară dovedită mai târziu de acest muzician unic. După ce a dirijat concertul de deschidere al stagiunii 1933-1934 al filarmonicii din Bucureşti, solist fiind tânărul Lipatti în vârstă de numai 16 ani, George Georgescu l-a acceptat mereu în programele sale acordându-i libertatea alegerii lucrărilor spre interpretare. La Paris, George Enescu a insistat deseori să-şi susţină recitalurile de vioară împreună cu pianistul Lipatti, a înregistrat cu el la Bucureşti în 1943 pentru Radiodifuziunea Română Sonatele a II-a şi a III-a pentru pian şi vioară.

La fel, pianistul şi pedagogul Alfred Cortot i-a purtat lui Lipatti respect şi afecţiune, părăsind în mod spectaculos juriul Concursului internaţional de pian desfăşurat la Viena în 1934, nemulţumit că elevului său, Dinu Lipatti, i s-a acordat premiul al II-lea. Cum s-a întâmplat deseori în astfel de împrejurări, câştigătorul premiului I nu a dobândit şi un loc în istoria artei interpretative. Nici renumita profesoară de pian Nadia Boulanger nu şi-a drămuit aprecierea faţă de Lipatti, ajutându-l să debuteze discografic în 1937, când au înregistrat împreună şapte valsuri din ciclul opus 39 de Frédéric Chopin.

Am ordonat câteva informaţii despre începutul carierei muzicale a pianistului Dinu Lipatti, însă nu poate fi omisă cealaltă latură a talentului său muzical - compoziţia, evidenţiată la fel de timpuriu. Lecţiile cu Mihail Jora au avut efectul benefic aşteptat, deoarece în afara partiturilor compuse în vremea copilăriei, opus-urile finisate începând de la vârsta de 14 ani s-au dovedit demne de aprecierea juriilor Concursului naţional de compoziţie „George Enescu”. 

Celebritatea, dimensiunea de mit a personalităţii lui Dinu Lipatti s-au clădit pe doi piloni contrastanţi: arta unică de pianist şi destinul foarte scurt, încheiat tragic la vârsta de numai 33 de ani din cauza limfogranulomatozei (boala lui Hodkin). Articolele, studiile de muzicologie, volumele publicistice, evocările, conferinţele care l-au avut ca subiect din 1951 până în momentul de faţă în Europa şi în România, ediţiile discografice constituie mărturii ale aprecierilor unanime la adresa personalităţii sale umane şi artistice. Pentru că, trebuie subliniat: în cazul lui Dinu Lipatti contrastele între om şi artist nu au existat. Seriozitatea, cuminţenia, respectul faţă de ceilalţi, uşurinţa de a stabili relaţii inter-umane, civilitatea perfectă, simplitatea, cultul pentru muncă, autoexigenţa, modestia, puterea de a se bucura de plăcerile simple ale vieţii au fost calităţile de om şi artist care i-au alcătuit armonios personalitatea. Calităţi evidente când îi priveşti chipul ce emană lumina interioară. Este adevărat că, datorită pasiunii pentru arta fotografiei, Lipatti şi-a regizat cu talent, cu grijă pentru imaginea sa toate apariţiile înregistrate de obiectivul aparatului Roleiflex. Privite atent, cadrele - portrete sau peisaje în care este prezent - dovedesc simţul proporţiilor, rafinamentul potrivirii nuanţelor luminii (de admirat pentru că toate fotografiile sunt alb-negru), puterea de a surprinde expresia chipului solitar, a chipurilor personajelor. Respectul de sine, respectul pentru ceilalţi se observă lesne din croiala impecabilă a hainelor, din atenţia pentru orice detaliu al mediului în care se aflau el sau prietenii săi, din expresia serioasă ori din zâmbetul cald ce îi luminau chipul. Abia cele 10 secunde de imagini filmate descoperite de curând îl dezvăluie pe Lipatti aproape semănând cu un actor de cinema, zâmbind larg, fericit, într-o atitudine tandră faţă de soţia sa, Madeleine.

Aceste ultime documente au fost recent publicate în albumul bilingv Dinu Lipatti. Muzicianul în imagini1. Noul volum reia, cum este firesc, cele mai importante informaţii despre viaţa şi cariera muzicală spectaculoasă a celebrului pianist (cuvântul celebru, atât de folosit astăzi pentru oricine se potriveşte perfect în acest caz!), dar oferă pentru prima dată explicaţii interesante, uimitoare, semnificative despre neîmplinirile ce i-a marcat destinul artistic - neîmpliniri datorate unor colaboratori apropiaţi care ar fi trebuit să-l ajute. Sunt contrazise idei aflate mult timp în circulaţie despre reticenţa lui Lipatti faţă de înregistrări, sunt înfăţişate dovezi ale aprecierilor de care Dinu Lipatti s-a bucurat în România din partea autorităţilor regale.

Sursă foto: ICR.ro

Tot ce se comunică între coperţile superbului album este probat cu documente, multe inedite: reproduceri de acte oficiale, scrisori, note tehnice ale unor case de discuri, fotografii. Odiseea scurtă, aventuroasă a omului şi artistului Lipatti se povesteşte la fel de echilibrat şi obiectiv precum a fost eroul înfăţişat între coperţi. (Va urma)

1 Autori Ştefan Costache, Monica Isăcescu, Orlando Murrin, Mark Ainley. Editura Institutului Cultural Român, 2020

Alex Vasiliu este jurnalist, muzicolog şi profesor

Sursa